In functie de contractele pe care le inchei, poti avea calitatea fie de creditor, caz in care esti indreptatit sa primesti o suma de bani, fie de debitor, caz in care esti obligat sa platesti o anumita suma de bani. De asemenea, exista si situatii in care datoria nu este neaparat reprezentata de o suma de bani, ci poate fi vorba si despre o obligatie de a face sau de a nu face un anumit lucru.
Indiferent in ce categorie te incadrezi, dar mai ales daca esti debitor, trebuie sa stii ce tipuri de creante poti fi obligat sa platesti, deoarece neindeplinirea acestei obligatii conduce la efecte neplacute, precum aplicarea de penalizari de intaârziere si chiar trecerea la executarea silita, daca sunt indeplinite anumite conditii. Din pozitia de creditor, numai cunoscaând detaliile despre creantele tale asupra altor persoane vei reusi sa iti recuperezi banii sau alte datorii.
- 1. Ce tipuri de creante exista?
- 2. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o creanta pentru a fi executata silit?
1. Ce tipuri de creante exista?
Creantele nu sunt limitate sau prevazute expres de dispozitiile legale, de aceea clasificarea acestora este una generala, in functie de raporturile juridice la care iei parte. Iata, deci, cateva exemple de creante cu care te poti confrunta daca nu iti achiti datoriile:
Creante intre persoane fizice – acestea apar in cadrul raporturilor civile si pot fi recuperate in cazul in care nu sunt indeplinite obligatii precum plata datoriilor locatarilor la asociatiile de proprietari, restituirea imprumuturilor la scadenta, executarea datoriilor din mosteniri, contracte de inchiriere sau de vanzare-cumparare si altele.
Creante comerciale – se regasesc in contractele intre profesionisti, putand fi recuperate in situatia in care nu se plateste, de exemplu, contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate, a drepturilor de autor sau pretul de vanzare a actiunilor sau partilor sociale ale unei societati comerciale.
Creante bancare – acestea apar la momentul incheierii unui contract de imprumut cu o banca, in temeiul caruia, daca nu restitui creditul la termenul stabilit, precum si dobanzile aferente, institutia se va indrepta impotriva ta pentru a-si recupera creanta, aplicandu-se in plus si penalitati de intarziere. Procedura este valabila si in cazul creditelor pe care le iei de la o institutie financiara nebancara
Creante fiscale – acestea sunt datoriile pe care orice persoana fizica sau juridica trebuie sa le plateasca la bugetul de stat, prin intermediul autoritatilor care se ocupa de colectarea creantelor fiscale. Cateva exemple din aceasta categorie sunt: impozitul pe venituri din salarii, din activitati profesionale, din drepturi de autor si drepturi conexe, din pensii, contributiile pentru asigurarile sociale, de somaj si de sanatate, precum si alte taxe, dar si amenzi. Acestea sunt considerate creante principale, iar in caz de neplata, se vor activa si creantele fiscale accesorii, pentru perceperea dobaânzilor si a penalitatilor de intaârziere.
Creante salariale – apar in urma incheierii unui contract de munca, in situatia in care angajatorul, in calitate de debitor, nu isi indeplineste obligatia de a plati salariul angajatilor, care au calitatea de creditori, putand recurge la recuperarea acestor creante.
2. Ce conditii trebuie sa indeplineasca o creanta pentru a fi executata silit?
Daca esti creditor si vrei sa iti recuperezi datoria, trebuie, in primul rand, sa te asiguri de conditiile pe care creanta ta le indeplineste. Acelasi lucru este valabil si daca esti debitor, iar creditorul vrea sa se indrepte impotriva ta, deoarece nu va putea face acest demers daca nu sunt indeplinite conditiile respective. Iata cum trebuie sa fie creanta pentru a putea fi executata silit:
- certa – pentru a fi indeplinita aceasta conditie, trebuie sa existe un titlu executoriu care sa dovedeasca existenta creantei, cum ar fi, de exemplu, un contract semnat atat de creditor, cat si de debitor;
- lichida – acest lucru presupune ca obiectul creantei sa fie bine determinat sau usor de stabilit, conform titlului executoriu, astfel incat sa se cunoasca exact cuantumul datoriei;
- exigibila – ceea ce inseamna ca o creanta nu poate fi executata inainte de data scadenta stabilita in contract.
In concluzie, este indicat sa cunosti care sunt tipurile de creante cu care te poti confrunta, pentru a le putea recupera, daca esti creditor, in caz de neindeplinire a obligatiei contractuale, sau pentru a sti ce indatoriri ai, daca esti debitor, si a nu ajunge in situatia neplacuta de a fi executat silit.
Surse foto: Pexels.com